o visare, inspirat de V-V

ascultand melodia aceasta imi imaginez cum cobori din pat, desculta, miroase a cafea, totul este in alb si in negru, ca intr-un film mut, cu o muzica sublima, buzele tale imi privesc buzele, te lasi in jos si mi le saluti, somnoros iti raspund, mormaind, dar mi-l astupi cu o sarutare, care se intinde si creste, transformandu-se-ntr-o imbratisare, te trag inapoi in pat, perdelele flutura, adierea parfumata a teiul din faţă patrunzandu-ne-n casa, narile luand-o razna, iti sarut umerii goi, dand la o parte camasa ta de noapte, iti iau feţişoara in maini si te privesc, “buna dimineata, soare!”, spun ochii si buzele iarasi se-ngemaneaza cu celelalte; mirosi bine, tu … teiul, cafeaua, mirosul de sex al cearşafurilor pe care le-am rascolit toata noaptea, pana-n dimineata, … coapsele tale se dedau imbratisarilor palmelor mele, nu ne mai saturam unul de altul, bucurandu-ne ca suntem impreuna, ne sarutam indelung, esti fericita. suntem fericiti.

(august 2012)

unde-o fi casa aia

4.52 a.m. Luna este mare si rotunda deasupra blocurilor de beton. privind-o ma simt de parca as cutreiera prin paduri, de parca as simti mirosul ierbii, de parca nu as fi in lumea asta rea – si eu rau, deopotriva -, de parca nu mi-as mai purta pasii pe strazi pline de praf, in orasul asta poluat si fără de CER.

nu mă mai simt acasa nicaieri. nici macar acolo, departe, in mine; in interiorul meu.

ma simt un strain; un strain până si de mine insumi.

noroc cu Luna plină. ea mă duce in amintire. acolo unde eu inca mai existam. acolo unde mă recunosteam, acolo unde inca mă mai stiam pe mine.

noptile. daca am noroc sa nu le dorm imi amintesc de mine.

altfel, nu (mai) sunt.

(august 2013)

inspirat de dimineata. pentru M.

Buna dimineata, soare! Buna dimineata, M! Cat despre soare, ia-l de unde nu-i. Somnul este benefic si ne place; ne place sa ne intindem in pat, sa ne culcusim sub forma a diferite figuri geometrice, sa cautam cu trupul nostru, însomnit, limitele patului si sa le depasim, intalnind ori peretele, cu duritatea sa si, deci, retragandu-ne – sau nu -, ori aerul de sub cearsaf, cu picioarele sau mainile aruncate peste buza patului. Insa uitam un lucru – sau poate nu il cunoastem.

D I M I N E A T A !!!

Daca nu dormi cu dopuri in urechi si daca ai fereastra deschisa, nu ceasul, ci insasi natura te va trezi. Inca de la ora 5, pasarelele ne anunta sosirea diminetii. Una cate una, ca instrumentele dintr-o orchestra de muzica clasica, incep impreuna simfonia diminetii. Chiar si aici, in Bucuresti, pescarusii isi fac auzita chemarea – cheama soarele ori poate valurile si apoi incep sa zboare, netacuti. O cioara pierduta de binecunoscutul ei grup de şahiste din Cismigiu isi desface aripile si o ia la galop prin fata ferestrei scriitorului de dimineata. (“Asta s-a sculat cu noaptea-n cap, maica!”, ar spune o baba ce s-a trezit sa dea mancare la gaini.) Daca la orele cinci, corul instrumentelor cu aripi si cioc inca era in faza incipienta, la 5.26 râsul nu’ş carei păsări ma face si pe mine sa rad, iar linistea devine invadata de falfait de aripi, trilurile diferitelor pasari, ciori si pescarusi care puncteaza, rand pe rand, venirea diminetii si masinile care isi fac simtita prezenta pe fundalul sonor. Luna maiastra, rotunda si alba, priveste linistita de pe cer si preda stafeta astrului tutelar al zilei, pe care, din pacate, nu-l zaresc, caci este in cealalta parte a blocului, dar caruia ii vad reflectiile rosiatice in ferestrele vecinilor de cartier. De unde rezulta ca “Buna dimineata, soare!” isi face efectul asupra naturii inconjuratoare de bloc. Adierea vantului este binevenita dupa inabusitoarea caldura de ieri care ne-a patruns pana in casa, pana si trupurile mobilelor. Acum mi-ar placea sa fiu ori la mare, ori, mai mult decat acolo, la munte, departe de lumea dezlantuita, acolo unde este cu adevarat liniste. O liniste pe care o poti petrece de unul singur, dar care merita sa o impartasesti cu altcineva. Si cand spun asta, am un loc in minte unde m-am simtit bine odata, fiind singur, dar simteam ca lipseste ceva, cineva.

(sa tot fi fost pe la sfârşitul lui iunie, anul scrierii)

despre L. si altele ca ea … doar in treacat

Ziua lui Sfantu’ Ilie. O fi doar ziua lui sau si a mea? Oare viata mea bate filmul? In unele zile da, il bate. Spre exemplu, astazi nu il bate; il cafteste. Fosta se marita. Cu altul. Am scapaaat!!! Pe de alta parte, rationand dintr-un alt unghi de vedere, am lasat-o la timp; am lasat calea libera la timp celuilalt. Care doar atunci, in urma cu doar doua luni era “celuilalt” ori “acela” ori “ăla”, acum fiind “acesta”, “eL”, “actualul si mereul”, “THE ONE”.

L. este a patra dintre fetele care devin femei – sau neveste – alaturi si dimpreuna cu un alt barbat, dupa ce a/au fost cu mine. Altfel spus, este a patra femeie care se marita dupa ce a fost cu mine. Sa fie bine, sa fie rau? Pentru ea/ele este bine. Am mana buna! Am stiut sa ma opresc la timp, sa las locul liber la timp. Dar pentru mine? Ori despre mine, ce as putea spune? Este o ratare faptul ca nu am fost eu Acela? Ori o binecuvantare? Pana la urma, cred ca este vorba despre protrivire: nu m-am potrivit cu ea, cu ele. Cu atatea ele – nu doar cu cele patru fericite. 4. Sa fie nota pe care o merit? Adica asa: 4! [se va pune 4 – cifra, nu in litere -, ca sa evidentiez nota pe care am luat-o la purtare] La o prima vedere – ori, mai degraba, la o prima auzire – s-ar parea ca imi lipseste ceva, astfel incat femeile fug. De fapt, ele nu fug … nu fug de mine, ci eu fug de responsabilitatea vietii in doi, de responsabilitatea unei relatii cu acele femei. Iar cand spun asta, am spus totul. Si aici nu ma refer la cuvantul “responsabilitate”. Oh, nu! Ci la intreaga expresie “acele femei”. Dom’le, in mod cert este vorba si despre mine si, astfel, implicit, despre responsabilitatea pe care doresc sau nu sa mi-o asum intr-o relatie, dar, mai ales, este vorba despre potrivirea si chimia si comunicarea si simtul umorului si intelepciunea si dragostea dintre doi oameni. [pune si patul, bă!] Daca ele nu exista peste o anumita limita, atunci e clar: sa va ia altii, ca eu nu va iau! Asa că, casă să aveti de piatra si de rahat, sa nu-si bage nimeni nasul in ea!

P.S. De obicei ma inteleg bine cu mamele fetelor, iar cu fetele mai putin. “… il stimam pe taică-tău atat de mult, iar tu te mariti cu altu’?” asta replica. “din partea mea, n-ai decat s-o faci, marita-te!, dar lasa-mi-l pe taică-tu, ca prieten!”

P.P.S. Mi-am (mai) amintit de (inca) una. Pusăi de-un 5!

Ba nu, ea a fost prima. O1.

acum sa petrecem! ce-i mai bun de-abia de-acum urmeaza … pentru mine.

(20 iulie 2013)