file de jurnal alambicat sau file de peşte

sa-ncepem, dară, cu concluzia; cu concluzia vietii mele.

(pentru mai multe lamuriri, concluzia vietii mele este nimeni alta decat prezentul.)

1.

… pe butuci

far’ de job

far’ de femeie

cu computerul …

fara vise ori iluzii

fara viitor

si cu trecutul uitat,

aleg,

involuntar,

prezentul.

stau in casa, departe

de lume —

careia, oricum, nu-i pasa de mine —

si,

calatorind in alte lumi,

drogandu-ma —

acolo,

aici, —

citesc.

p.s. altfel, mi-i poftă de-un borş făcut cu dragoste.

2.

Fiecare om ori femeie isi stie treburile sale, dar parca lumea-i cu susu’n jos in jurul varstei ăsteia, 30-37 ani. Ele sunt independente, vor timp pentru ele sau cu ele si nu au nervi, rabdare pentru ei; si, inca, ei nu sunt o prioritate pentru ele. Iar ei sunt innebuniti dupa sex; cat mai mult sex, cu cat mai multe femei. Băi, opriţi-vă, alegeţi-vă şi faceţi copii! Acum este timpul lor. Asa cum acesta este timpul vostru pentru iubire. Trăiţi-vă viaţa în DOI, Egoistelor si Egoistilor notorii!

(Intr-un alt capitol am sa vorbesc despre ălelalte – dependentele de sex – si despre ăl’laltu’ – înnebunitul de iubire.)

3.

Despre carti; cele citite si, desigur, cele incepute si neterminate.

Dar, mai inainte de toate, se cere un intro. La viata mea nu prea am citit asa cum am auzit ca multa lume a citit in liceu si, mai apoi, in facultate. Mie, in liceu, imi placea sa bat mingea – fotbal sau baschet sau tenis cu piciorul. N-aveam treaba cu cititu’. Pe la vreo 17 ani m-am apucat de scris. Si tot scriu de 18 ani. Numai ca, de curand, lucrurile au inceput sa ia o turnura diferita. Acum imi place sa citesc. Alaltaieri am citit timp de 10 ore, calculatorul fiind “pe butuci”. Asa, gata cu intro-ul. Sa trecem la fapte … la arme, oşteni!

Mi-am facut un caiet in care scriu titlurile cartilor citite si autorii lor. Am ajuns la numarul 48. Patruzecisiopt de carti citite. Si poate ca ar trebui sa imi fac si un caiet cu cartile incepute si neterminate. Ar fi cateva. Să le enumeram, dară!

“Maestrul si margareta” de Mihail Bulgakov. Ea nu este o floare, ci o femeie. Deci numele ei va fi scris cu majuscula. “Maestrul si Margareta”. M-am apucat de ea – de carte – de doua ori. A doua oara am rezistat cu stoicism mult mai multe pagini – peste jumatate din roman. Absurd roman.  L-am lasat naibii, taman cand trebuia sa inceapa balul; am citit recenzia de pe net si am dus cartea la biblioteca. Bine ca nu am cumparat-o din librarie. La ce folos librariile cand exista biblioteci? Si la ce folos biblioteca mea, personală, cu cele peste 400 volume, cand exista Biblioteca Metropolitana Bucuresti? Eh, bani aruncati!

Asa!

Dan Simmons in “ilion” (SF) este ermetic in exprimare, ca unul ce detine informatia si nu doreste sa o impartaseasca. Altminteri, putea ajuta cititorul cu note de subsol sau dictionar de termeni la sfarsitul cartii. Un infatuat! Astfel isi micsoreaza numarul de cititori. Eu, însă, îl bag în mă-sa! si continui lectura pentru a afla legatura spatiala si temporala dintre cele 4 planuri principale (de pana acum) din carte:  ilion – olimp – palatul ardis – centrala conamara chaos. James Clavell  s-a axat pe doua planuri in “Shogun”. Iar raspunsul meu a fost clar, James! Ti-am citit romanul in trei zile. Frank Herbert si-a incercat cititorii osciland intre doua si trei planuri in “Dune”. Raspunsul meu a fost acelasi pe care i l-am dat si Domnului Clavell. TREI ZILE pline de pasiune, Domnule Herbert! Dar tu, Dane, m-ai lasat paf! la pagina 177 din primul volum, incat nu-mi vine sa mai continui. Măi, Dane, măi, ce dracu ne facem?! Te-au si bucurat astia cu un premiu Locus in 2004 pentru romanul ăsta. A dracu’ roman! Alambicat roman! Ce se intampla mai departe in el? Nu stiu, lasa-ma, nu vreau sa stiu acum! Am sa continui sa-l citesc altadata. Acelasi lucru mi s-a intamplat si cu Samy – cu teatrul absurd al lui Samuel Beckett. Bine-am facut ca n-am dat bani ca sa merg la teatru; as fi plecat cu mult inainte de sfarsitul primului act al piesei “Asteptandu-l pe Godot”. Cum scriu unii ca sa se afle in treaba!? Repetitiv; dialog repetitiv. In rest, o buna miscare scenica a actorilor, acolo, intre paranteze. Poate am sa o termin de citit. Poate nu. Poate doar daca am sa beau – pentru ca atunci parcurg mai repede paginile; si poate nu am sa mai am sila de acum.  … Dar ceea ce nu am sa mai citesc vreodata – chit ca este unul dintre scenaristii si regizorii mei preferati – este cartea lui Woody Allen, “Apararea invoca nebunia”. Daca nu esti la curent cu societatea americana – si nu sunt -, nu poti intelege mare lucru din elucubratiile lui Nea Woody. Prin urmare am frunzarit doar trei eseuri, apoi am aruncat cartea cat colo, pe birou, spunandu-i pas. Rămâi la filme, Nea! Of, of! Nici Jack London nu m-a facut sa continui siroposul roman “Martin Eden”. Prea trage de par cuvintele alea, prea lungeste starea. Cu toate ca spune bine pe nume unor lucruri in ceea ce priveste Femeia. Prin urmare, am sa reiau opul cu o proximă ocazie.

Totusi, ce carti am reusit sa duc pana la ultima pagina? Pentru ca tot auzisem despre film – pe care, marturisesc, nu l-am vazut -, atentia mi-a fost atrasa ca un magnet, printre rafturile bibliotecii, de John Steinbeck – numit si realistul romantic – cu “Soareci si oameni”. Un roman subtirel, dar curgator. Mi-a placut! Din pacate, Premiul Pulitzer pentru acest roman i-a fost suflat lui John Steinbeck, in mod nemeritat dupa parerea mea, de piesa de teatru “Orasul nostru”, scrisa de Thornton Wilder – interesanta mai ales in actul al treilea. Am mai citit 61 poeme erotice ale lui Charles Bukowski stranse intr-o carte cu numele de “Dragostea e un caine venit din iad”; s-au gasit 10 poezii sa imi placa, astfel incat am umplut sapte pagini de caiet dictando A4 cu versurile pline de realism ale acestui poet drinkuitor si curvar. Cui nu-i place romenglezismul folosit – drinkuitor -, s-o şteargă pe alte meleaguri artistice!

Pe langa cele necitite si care-si asteapta randul, voi reveni spre sfarsitul saptamanii viitoare cu cateva vorbe urâte ori ba despre altele care s-au proţăpit pe masa mea de lucru … de lectura … de scris … de toamna … de.

4.

Film. “Jocul lui Ender”, filmul, este slabut in comparatie cu cartea scrisa de Orson Scott Card. Dar si cartea este slabuta in comparatie cu “Dune”, spre exemplu; uşurică. Sunt curios ce-o avea de spus volumul al doilea.

Ridley Scott a dat-o de gard si in gard cu filmul asta nou, “The Counselor”. N-are inceput si, mai ales, nu are sfarsit. N-are nici macar o poveste. Este mult prea fractionat, îmbucăţit; de un suprarealism de prost-gust, ce m-a facut sa-l trimit la origini pe venerabilului regizor. La iesirea din cinema mi-am cerut banii inapoi. Tipa de la casa de bilete s-a uitat urât la mine. La mine? Un frumos!

Pentru astazi atat, c-am obosit de cat am scris toata ziua. Darmite sa citesti toata polologhia asta!? Brr!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s