inspirat de G

Nu credeam să învăţ a simţi vreodată.

O noapte. Doar o noapte.

O singură femeie.

O viaţă. Doar o viaţă.

Aceeaşi femeie.

Şi … şi … simţirea.

Până acum am dansat. Acum, însă, după o noapte de dans obişnuită, am întâlnit-o şi am invitat-o la dans. Necunoscuta, hotărâtă, a venit direct în îmbrăţişare. Muzica începuse: bachata. Timpul, însă, rămăsese pe loc. Nu ne-am mai putut dezlipi continuând să simţim; să dansăm lipiţi unul de altul, până dincolo, în noi, îmbrăţişându-ne, stănescian, cu coastele.

Am uitat toate schemele învăţate la cursul de dans. Pur şi simplu mintea mi s-a blocat, dar de acolo a preluat inima.

Nu. Nu găsesc cele mai frumoase cuvinte pentru a-mi rosti simţirea. Nu găsesc nici măcar câteva cuvinte. Sunt mut.

Mut.

iar înăuntru aşa am un foc!

ard.

Tricoul îmi este ud, îmbibat cu parfumul ei şi cu parfumul meu. Este locul unde şi-au dat întâlnire sudoarea mea cu minunatele miresme ale trupului ei transpirat. Aşa cum iubita miroase perna pe care a dormit iubitul, după cum copiii îşi ţin fularul la nas iarna, aşa cum militarii poartă mască de gaze, tot aşa şi eu, asemeni unui narcoman, trag pe nări dintre ţesăturile tricoului parfumul suskindian al întâlnirii noastre în dans. Cu mâna dreaptă scriu, iar cu nara stângă inhalez – ca un bolnav de astm – din tricoul de pe masa de scris, de pe partea umărului meu drept, parfumul transpiraţiei ei, delirând proustian, madlenă fiindu-mi muzica aceasta  … aia de sus.

ce mă poartă, cu ritmul său, în amintire, iar şi iar, lângă trupul ei sinuos, plin de linii şi curbe … şi coapsele ei, care îmi ţineau coapsele strâns.

Muzică. Dans. Bachata.

Îngemănarea a doi oameni diferiţi, dar la fel – întru simţire, întru trăire, întru fiire.

Mulţumesc, G.!

Acum îl înţeleg şi îi dau dreptate lui Nichita, frumoasă pe de-a-ntregul dansatoare,

„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”

P.S. Mi s-a confirmat teoria. Dacă ai răbdare şi nu te dai tuturor şi aştepţi şi ai credinţă că ceva bun se va întâmpla până la urmă, atunci, la un moment dat, când tristeţea va fi făcut de multă vreme front comun cu resemnarea – dar când speranţa n-a murit –, atunci ţi se va întâmpla un mic bine, care te va face pe deplin fericit, care va face ca aşteptarea să fi meritat.

P.P.S. încă miroase.

“Luaţi-vă o cameră, tu şi tricoul!” se auzi o voce din public.

(sâmbătă, 3 august 2013, chiar astăzi)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s