inspirat de dimineata. pentru M.

Buna dimineata, soare! Buna dimineata, M! Cat despre soare, ia-l de unde nu-i. Somnul este benefic si ne place; ne place sa ne intindem in pat, sa ne culcusim sub forma a diferite figuri geometrice, sa cautam cu trupul nostru, însomnit, limitele patului si sa le depasim, intalnind ori peretele, cu duritatea sa si, deci, retragandu-ne – sau nu -, ori aerul de sub cearsaf, cu picioarele sau mainile aruncate peste buza patului. Insa uitam un lucru – sau poate nu il cunoastem.

D I M I N E A T A !!!

Daca nu dormi cu dopuri in urechi si daca ai fereastra deschisa, nu ceasul, ci insasi natura te va trezi. Inca de la ora 5, pasarelele ne anunta sosirea diminetii. Una cate una, ca instrumentele dintr-o orchestra de muzica clasica, incep impreuna simfonia diminetii. Chiar si aici, in Bucuresti, pescarusii isi fac auzita chemarea – cheama soarele ori poate valurile si apoi incep sa zboare, netacuti. O cioara pierduta de binecunoscutul ei grup de şahiste din Cismigiu isi desface aripile si o ia la galop prin fata ferestrei scriitorului de dimineata. (“Asta s-a sculat cu noaptea-n cap, maica!”, ar spune o baba ce s-a trezit sa dea mancare la gaini.) Daca la orele cinci, corul instrumentelor cu aripi si cioc inca era in faza incipienta, la 5.26 râsul nu’ş carei păsări ma face si pe mine sa rad, iar linistea devine invadata de falfait de aripi, trilurile diferitelor pasari, ciori si pescarusi care puncteaza, rand pe rand, venirea diminetii si masinile care isi fac simtita prezenta pe fundalul sonor. Luna maiastra, rotunda si alba, priveste linistita de pe cer si preda stafeta astrului tutelar al zilei, pe care, din pacate, nu-l zaresc, caci este in cealalta parte a blocului, dar caruia ii vad reflectiile rosiatice in ferestrele vecinilor de cartier. De unde rezulta ca “Buna dimineata, soare!” isi face efectul asupra naturii inconjuratoare de bloc. Adierea vantului este binevenita dupa inabusitoarea caldura de ieri care ne-a patruns pana in casa, pana si trupurile mobilelor. Acum mi-ar placea sa fiu ori la mare, ori, mai mult decat acolo, la munte, departe de lumea dezlantuita, acolo unde este cu adevarat liniste. O liniste pe care o poti petrece de unul singur, dar care merita sa o impartasesti cu altcineva. Si cand spun asta, am un loc in minte unde m-am simtit bine odata, fiind singur, dar simteam ca lipseste ceva, cineva.

(sa tot fi fost pe la sfârşitul lui iunie, anul scrierii)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s